Chiar și cu 325.000 de dolari pe an, familiile din San Francisco depind de ajutoare sociale

Au casă și salarii bune, dar tot le lipsește ceva?

Chiar dacă un venit anual de 325.000 de dolari pare o sumă confortabilă pentru majoritatea americanilor, în San Francisco, familiile care se încadrează în acest prag financiar continuă să aibă nevoie de sprijin public pentru a menține un nivel de trai decent. Această realitate paradoxală subliniază gravitatea crizei costului de viață din metropola californiană, unde explozia prețurilor imobiliare, amplificată de boom-ul din domeniul inteligenței artificiale, a transformat chiuirea supraviețuirii în clasa de mijloc.

Pentru a contracara tendința de exod al familiilor medii spre zonele periferice, autoritățile locale au implementat un sistem robust de asistență: familiile cu venituri anuale de până la 235.000 de dolari beneficiază de îngrijire complet gratuită a copiilor, în timp ce cele cu câștiguri de până la 325.000 de dolari primesc o subvenție care acoperă jumătate din costurile acestui serviciu, conform datelor raportate de The New York Times.

Un exemplu elucidatoriv al acestei dinamici este cuplul format din John Marman și Natsumi Makiyama. Ocupanți ai unor poziții în sectorul sănătății – el fiind terapeut, iar ea asistentă medicală pediatrică – ambii profesioniști ar fi considerați fără nicio dubioare membri ai clasei de mijloc superioare în aproape orice altă regiune din Statele Unite.

Totuși, alegând să trăiască alături de cei doi copii ai lor în San Francisco, una dintre cele mai costisitoare aglomerări urbane din țară, ei simt presiunea financiară crescândă.

Este interesant de notat că administrația municipală le confirmă intuiția: nu sunt singorii care se confruntă cu astfel de dificultăți.

Orașul a extins accesul la servicii de îngrijire a copiilor, oferind-le gratuit famililor de patru persoane care câștigă sub pragul de 235.000 de dolari, o categorie în care se înscrie și familia Marman-Makiyama.

Această politică de susținere este considerată remarcabilă din perspectiva națională, deoarece pragul de eligibilitate pentru subvenționarea a 50% din costuri depășește cu peste 3,5 ori venitul median al gospodăriilor din întreaga SUA. Creșterea unui copil în San Francisco, un loc cunoscut pentru rata sa extrem de scăzută a populației sub 18 ani pe cap de locuitor, a fost întotdeauna o provocare logistică și bugetară.

Cu toate acestea, tensiunea a atins cote record în acest an, pe măsură ce valul de investiții în inteligența artificială a inflaționate prețurile la aproape toate bunurile și serviciile.

Această situație a complicat existența tinerilor părinți care nu activează în industria tech, iar liderii locali acționează cu urgență pentru a preveni dispariția acestora din peisajul urban.

Creșterea exponențială a costurilor este vizibilă în primul rând în sectorul locativ. Ajutorul pentru îngrijirea copiilor reprezintă unul dintre instrumentele prin care municipalitatea încearcă să echilibreze impactul prețurilor la locuințe, care au înregistrat o creștere de 26% în ultimul an.

Această escaladare a determinat primarul Daniel Lurie să declare oficial o „urgență a chiriilor”. Datele furnizate de platforma Apartment List indică faptul că San Francisco are cele mai mari chirii din rândul marilor orașe americane.

Media chiriei pentru un apartament cu două camere de dormit s-a stabilizat la 4.640 de dolari, iar prețul median al unei case individuale depășește 2 milioane de dolari, o sumă cu care, în alte părți ale țării, s-ar putea achiziționa o locuință modestă, posibil chiar necesitând renovări majore.

Deși posedă o locuință proprie și câștigă salarii respectabile, Natsumi Makiyama și John Marman declară că bugetul lor devine din ce în ce mai greu de administrat. Din punct de vedere imobiliar, au avut norocul să cumpere locuința în urmă cu trei ani, o perioadă în care piața se recupera după efectele pandemiei și boom-ul AI nu se manifestase încă la scară largă.

Au achiziționat o casă de aproximativ 111 metri pătrați, situată în partea de vest a orașului, pentru suma de 1,3 milioane de dolari. John Marman, în vârstă de 36 de ani, primește un salariu anual de circa 135.000 de dolari în calitate de terapeut angajat de administrația orașului. Partenera sa, Natsumi Makiyama, de 39 de ani, lucrează la jumătate de normă pentru a-și putea dedica timpul fiului în vârstă preșcolară.

Veniturile lor combinate se situează puțin sub 235.000 de dolari anual, ceea ce le conferă dreptul la educație preșcolară gratuită pentru fiica lor de 4 ani.

În ciuda acestor avantaje, structura cheltuielilor lor rămâne rigidă. Lunar, plătesc 6.400 de dolari pentru rată ipotecară și încă 2.200 de dolari pentru întreținerea celor două vehicule, incluzând ratele, asigurările și combustibilul, necesitate de faptul că nu pot ajunge la locul de muncă fără mașini.

Cheltuielile cu telecomunicațiile mobile și internetul wireless de acasă adaugă încă 300 de dolari la bugetul lunar. Din restul banilor, își aloca fonduri pentru asigurarea de viață, conturi de economii destinate studiilor universitare viitoare ale copiilor și pentru pensie.

Bugetul pentru alimentație depășește 150 de dolari pe săptămână, iar pentru a gestiona aceste sume, cuplul a adoptat strategii stricte de economisire, inclusiv utilizarea cupoanelor de reduceri, extinderea duratei de utilizare a produselor lactate și vizitarea diferitelor magazine în zile distincte pentru a compara prețurile.

Primarul Lurie, expertul în imaginea pozitivă a orașului!

Nu aș numi ce facem raționalizare strictă, dar cu siguranță suntem atenți să nu ne consumăm excesiv, explică Marman. Mâncăm fiecare gram de orez și ne asigurăm că nu se pierde nicio porție.

Eu sunt cel responsabil pentru a termina resturile lăsate de copii. Cuplul economisește mai puțin decât ar prefera și anticipatează renunțarea temporară la vacanțele internaționale, deoarece vizitele anuale în Japonia, destinate petrecerii timpului cu familia extinsă a soției, au devenit prohibitiv de scumpe.

„La finalul majorității lunilor, ne chinuim să identificăm surplusuri financiare care să ne permită o zi de agrement în oraș cu copiii”, adaugă Marman.

„Suntem recunoșcători pentru sprijinul oferit educației preșcolare, dar viața de zi cu zi rămâne foarte dificilă.”

Când i s-a solicitat să estimeze cât ar trebui să câștige o familie nou sosită în San Francisco, formată din patru persoane, pentru a conduce o viață de clasă de mijloc standard, fără a beneficia de ajutor guvernamental, control al chiriilor sau fonduri fiduciare, Marman a ezitat înainte de a „Consider că realitatea impune un venit anual de aproape jumătate de milion de dolari, ceea ce pare absurd”, a afirmat el. A observat că restul SUA ar trata un astfel de prag ca pe o glumă, presupunând că 500.000 de dolari ar fi o sumă exorbitantă pentru un stil de viață mediu.

„Probabil că ar râde de noi și, sincer, cred că ar avea dreptate.”

Chiar și primarul Daniel Lurie, care și-a construit reputarea pe promovarea unei imagini pozitive a orașului, nu a contestat această estimare ridicol de mare. „Da”, a confirmat el într-un interviu acordat în biroul său de la primărie.

„De aceea, reducerea de 50% pentru familiile cu venituri de până la 325.000 de dolari este atât de crucială.” Lurie, care este moștenitorul averii familiei Levi Strauss, având o mamă miliardară și copii care frecventează școli private de elită, pare un susținător improbabil al accesibilității pentru clasa de mijloc.

Totuși, argumentul său este că orice metropolă de succes necesită prezența familiilor medii și a angajaților din profesioni cheie, cum ar fi asistenții medicali, terapeuții, polițiștii, pompierii, profesorii și șoferii de autobuze. „Nu dorim ca aceștia să migreze în suburbii sau în alte state”, a insistat primarul.

„Vrem să-i avem aici, în San Francisco, iar pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să implementăm astfel de măsuri, exact ce facem noi.”

Salariile generose plătite de companiile tehnologice, în special din sectorul AI în expansiune rapidă, au contribuit la inflația costurilor locative și a altor cheltuieli, izolând efectiv orașul pentru cei care nu activează în tehnologie. Primarul a exercitat presiuni asupra OpenAI și altor jucători locali din domeniul inteligenței artificiale pentru a contribui la finanțarea inițiativelor municipale.

„Puteți fi siguri că dialoghează cu liderii acestor entități”, a menționat el, deși până în prezent, negocierile nu au fructificat rezultatele așteptate.

Programul de îngrijire a copiilor este finanțat preponderent din surplusuri generate de impozitul pe încasările brute ale companiilor, o taxă aprobată de alegători în 2018 specific pentru acest scop. În prezent, peste 9.300 de copii sunt înscriși în mai mult de 550 de unități private, incluzând grădinițe și servicii de îngrijire la domiciliu, iar familiile respective economisesc până la 36.000 de dolari pe an per copil.

Procedura implică depunerea cererilor online și furnizarea datelor privind veniturile, orașul efectuând plata direct către furnizorii de servicii. Este important de reținut că fondurile nu pot fi direcționate către angajarea privată a bunicilor sau a baby-sitterilor.

Bugetul anual alocat de municipalitate este de 238 de milioane de dolari, sumă care acoperă subvențiile directe, formarea profesională și salariile personalului de îngrijire, precum și modernizarea spațiilor.

Lurie susține că San Francisco oferă acum un sistem universal de îngrijire a copiilor, deoarece orice familie fie se califică pentru ajutor, fie își permite plata integrală. El a evidențiat diferența față de New York, unde primarul Zohran Mamdani a centrat o parte din campania electorală pe promisiunea unor servicii universale, dar orașul nu a reușit încă să le ofere tuturor copiilor sub 5 ani.

Familiile care beneficiază de aceste subvenții exprimă recunoștința, dar recunosc că sprijinul nu elimină complet greutățile financiare.